10 secrete pe care le vei afla într-un tur organizat în Acropole
Partenon, unul dintre cele mai importante simboluri ale Greciei antice și al democrației Atenei, a dominat orizontul atenian de mai bine de 2000 de ani. Gândit inițial ca templul unei zeițe grecești, construcția clădirii a durat aproximativ un deceniu, primele săpături făcându-se în anul 447 î.Hr. Atunci, atenienii vedeau Partenon ca un simbol al victoriei lor asupra perșilor invadatori. Astăzi, continuă să atragă și să uimească vizitatori din întreaga lume odată cu măreția și arhitectura sa. Dacă l-ai vizitat într-o excursie organizată cu ghid, atunci ai aflat multe lucruri impresionante despre el, iar anumite informații s-ar putea să le regăsești mai jos. Parcurge alături de noi o serie de 10 lucruri fascinante despre Partenon, pe care le vei putea asculta mai pe larg într-un tur organizat pe Acropole.
10. A servit un rol în diverse religii
Partenon este un simbol al Greciei Antice, creat inițial ca un templu al zeiței păgâne Athena. Cu toate acestea, de-a lungul istoriei, a îndeplinit câte un rol în diferite alte religii, inclusiv în creștinism și islam. Sub stăpânire bizantină, templul a fost transformat într-o biserică creștină dedicată Fecioarei Maria. Apoi, în secolul al XV-lea, când otomanii au preluat controlul asupra Greciei, biserica a fost transformată într-o moschee și avea propriul său minaret. Conform „The Vintage News”, otomanii au transformat-o într-o moschee pentru a îi pedepsi pe atenieni.
9. A existat un pre-Partenon
Datând din 447 î.Hr., Partenon este unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură antică păstrată până în zilele noastre. Puțini își dau seama că, înainte de monumentul pe care îl știm, a existat un Pre-Partenon, uneori numit Partenonul Vechi. Templul actual a înlocuit un templu mai vechi al Atenei, arheologii descoperind în Acropole, rămășițe care datează din anul 2800 î.Hr. Oamenii care s-au stabilit pe dealul atenian aparțineau inițial unei societăți neolitice, existente cu mult înaintea minoienilor și micenienilor.
8. Locația sa a fost influențată de mitologie
Potrivit anumitor surse, locația exactă a Partenon-ului din Atena a fost atent stabilită pentru a se alinia cu credințele mitologiei grecești. Templul se aliniază de fapt cu un grup de stele, cunoscut sub numele de Hyades. Potrivit legendei grecești Hyades au fost cele cinci fiice ale unui titan pe nume Atlas. Întrucât i-a condus pe titani în luptă împotriva zeilor Olimpului, Atlas a fost pedepsit de Zeus, fiind forțat să țină greutatea cerurilor pe umeri pentru tot restul eternității.
7. Acoperișul original era din lemn
Când vine vorba de clădiri antice, tindem să ne imaginăm că ele sunt construite din materiale generoase precum marmura. În cazul acesta, nu a fost deloc așa. În timp ce coloanele, fronturile și amenajarea acestui monument au fost realizate din marmură scumpă, se spune că acoperișul original al clădirii a fost creat din lemn. Hexapolis explică că este probabil singura modalitate prin care construcția ar fi funcționat. Dacă acoperișul ar fi fost din marmură, ar fi pus o presiune prea mare asupra coloanelor și, cel mai probabil, clădirea s-ar fi prăbușit.
6. Clădirea spune o poveste
Cei care au vizitat Partenon din Atena știu că încă există sculpturi vizibile pe ruine. Ca multe lucruri din lumea antică, Partenon a fost conceput pentru a spune o poveste. Nuventure Travels dezvăluie că fiecare parte a Partenon-ului conține statui sculptate manual, ce prezintă scene familiare în cultura greacă antică. Sculpturile redau povestea bătăliei dintre zeii Olimpului și uriași. De asemenea, ele prezintă înfățișări ale unor creaturi mitologice numite centauri, precum și nașterea Atenei.
5. A fost dedicat zeiței Atena
Atena este steaua principală a monumentului deoarece templul i-a fost inițial dedicat ei. Athena a fost zeița înțelepciunii și a jucat un rol major în Odiseea lui Homer. În timpul războiului troian, Atena a sprijinit cauza grecilor asupra troienilor. Numele Parthenon provine de la numele Athena Parthenos, care se traduce prin Fecioara Atena. Se spune că Atena este fiica preferată a lui Zeus, care nu s-a căsătorit niciodată.
4. A fost mai mult decât un templu pentru grecii antici
Partenon este denumit în mod obișnuit templu, însă, inițial, el avea mai multe scopuri. Conform site-ului Greeking.me, Partenon a fost o galerie de artă și un tezaur, datorită faptului că găzduia statuia enormă a Atenei, lucrată cu aur topit. Grecii veneau adesea să admire statuia, a cărei replică există astăzi. Ea a fost considerată un plan de rezervă în cazurile de urgență, până când liderul tiran Lachares a folosit aurul statuii pentru a-și finanța armata.
3. Istoricii cred că inițial era colorat
Când ne imaginăm lumea străveche, vedem clădiri albe sau gri din cauza ruinelor antice care s-au dezintegrat de-a lungul timpului. Dar, la fel ca multe alte clădiri din lumea antică, în zilele sale de glorie, Partenon a fost colorat. Istoricii consideră că nuanțele s-au uzat de-a lungul timpului, iar poluarea din Atena a dus la risipirea lor. O altă clădire despre care unii istorici cred că a fost odată colorată, cel puțin pe interior, este Colosseum-ul din Roma.
2. O parte din el a fost distrus de praf de pușcă
Partenon a rezistat multor evenimente de-alungul celor 2.000 de ani de existență. El a fost avariat major în 1687, când venețienii au tras asupra structurii cu praf de pușcă, o mare parte din clădire fiind distrusă în lupta ce a provocat numeroase incendii. Acest atac a distrus acoperișul, mai multe coloane și multe dintre sculpturile atașate panourilor. Când otomanii au capturat orașul, au construit o moschee mai mică în interiorul Partenon-ului inițial.
1. A fost proiectat pentru a rezista la cutremure
Prafului de pușcă nu i-a rezistat, dar este aproape de neclintit în fața cutremurelor. Arheologii spun că Partenon are „o curbură parabolică foarte fină în sus, care permite monumentului vărsarea decisivă a apei de ploaie, întărind-o totodată împotriva cutremurelor.” Grecia este adesea zguduită de cutremure și replici mici, unele dintre ele fiind documentate de-a lungul istoriei. Unul dintre cele mai cunoscute a avut loc în 1999 la Atena. Cu siguranță, constructorii au ținut cont de aceste detalii când au proiectat monumentul Partenon!