Lipsa programului de sport de acasă și preparatele tradiționale gustoase care îți vor face cu ochiul odată ajuns la destinație te-ar putea „ajuta” să pui câteva kilograme în plus în vacanță. Pentru a evita această situație, ți-am pregătit câteva sfaturi
Paștele se petrece în familie, dar, dacă îți dorești ca anul acesta să petreci weekend-ul prelungit într-un loc deosebit, ține cont de sugestiile noastre pentru cele mai potrivite destinații de vacanță pentru familii. Paralia Katerini, Riviera Olimpului, Grecia Paralia Katerini sau plaja
„Ce facem cu copiii când mergem în vacanță?” este primul gând al părinților, în special dacă aceștia sunt mici. Înainte de a face această decizie, îți prezentăm argumente pro și contra concediului alături de copii. De ce să iei copiii în
Înainte de a pleca într-o vacanță, ne place să aflăm cât mai multe informații interesante despre destinația pe care urmează să o vizităm. Așa că, nu am mai stat pe gânduri și am realizat o scurtă cercetare, în care am