7 destinații îndrăgite de iubitorii de pisici
Hello Holidays prezintă… turismul pisicesc! Ok, poate că nu vom face asta, dar știm că mulți dintre cititorii și clienții noștri adoră felinele. Nu că noi n-am fi fani. E greu să nu le iubești, mai ales când au blănița pufoasă, urechiușe mici și boticul ăla curios… Dar să ieșim din mintea copiilor.
În timpul vacanțelor noastre, aproape că uităm să mai admirăm arhitectura și monumentele unui oraș atunci când o pisică scoate capul de după un colț. Dacă mai stă și la poză, e deja vedetă pe Facebook. Așa că noi vă vom ajuta să alegeți destinația ideală în care, pe lânga frumusețea locului, aveți șanse mari să fiți întâmpinați de patrupedele voastre preferate.
Roma, Italia
Dacă pisicile au nouă vieți, în ce loc ar putea să le petreacă mai bine decât în cetatea eternă, Roma? Dacă vizitați orașul pentru cultura și istoria sa bogate, să nu fiți prea surprinși când, printre ruine, veți observa zeci de feline întinzându-se leneșe la soare.
Largo di Torre Argentina este o piață care găzduiește ruinele a patru temple din perioada Republicii Romane, alături de ce a mai rămas din Teatrul lui Pompei. De asemenea, este locul unui sanctuar pentru aproximativ 150 de pisici îngrijite de voluntari.
Kotor, Muntenegru
Acest orășel pitoresc aflat pe coasta Mării Adriatice este unul dintre cele mai vizitate locuri din Muntenegru. Centrul său vechi este inclus în patrimoniul UNESCO datorită clădirilor sale medievale întreținute în mod exemplar.
Pe străzile pietruite veți fi adesea întâmpinați de pisici cuminți care nu vor nimic altceva decât să apară și ele în pozele cu priveliștile încântătoare. Ele au devenit simbolul neoficial al orașului, fapt atestat de numeroase suveniruri ale meșteșugarilor locali.
Amsterdam, Olanda
Cunoscut pentru canalurile sale, pentru muzee, „cafenele”, muzică electronică și, în general, pentru spiritul său liber, n-ar trebui să fim surprinși că Amsterdamul este un paradis și pentru iubitorii de pisici.
Doar că cei mai mari iubitori sunt chiar olandezii. Aceștia le țin atât în căminele lor, dar și în magazinele și cafenelele locale, asigurându-se că șoarecii orașului nu au o viață prea ușoară. Turiștii pot vizita celebra Barcă cu Pisici (De Poezenboot), un adăpost pentru pisici instalat pe o barcă plutitoare, dar și muzeul Kattenkabinet, dedicat artei pisicești, unde micile patrupede lucrează ca ghizi.
Kuching, Malaezia
Localizat în partea de nord a insulei Borneo, Kuching a fost fondat abia în 1827. Chiar dacă istoria sa nu e atât de vastă, ofertele turistice nu sunt deloc sărace, orașul fiind plin de muzee și palate care merită vizitate. Totuși, turiștii care vin aici sunt atrași, în primul rând, de un singur lucru. Da, ați ghicit, e din nou vorba despre pisici.
În malaeziană, kucing înseamnă pisică, astfel că locuitorii au făcut tot posibilul să-și asume rolul de „Orașul Pisicilor”. În Kuching vă așteaptă numeroase statui colorate ale felinelor, un muzeu al pisicilor și, evident, animalele voastre preferate în carne și oase (și blană).
Santorini, Grecia
Destinație de top a Greciei, Santorini își impresionează vizitatorii cu arhitectura sa unică. Casele sale vopsite aproape toate în alb, bisericile vechi, ruinele minoice, dar și relieful spectaculos o recomandă drept una dintre cele mai frumoase insule ale lumii.
Prezente pentru a completa peisajul de vis sunt multe pisicuțe care se întind leneșe pe pietrele încălzite de soarele puternic. Îngrijite de localnici, ele nu ezită să fie prietenoase cu turiștii și nu se vor sfii să primească mici recompense din mesele voastre tradiționale grecești.
Cairo, Egipt
În limba Egiptului antic, pisica era numită „mau”. Egiptenii au fost primii care au domesticit-o pe mau, bucurându-se de abilitățile ei de a vână rozătoare, dar și șerpi. Mai apoi, mau a fost venerată ca animal sacru. La fel ca faraonii, unele pisici erau mumificate, iar uciderea sau vătămarea lor putea fi pedepsită cu moartea. Cum zeitățile Egiptului erau zoomorfe, nu puteau să nu aibă și o zeiță cu cap de pisică; numele ei era Bastet.
Chiar dacă și-au pierdut rangul de zeități, pisicile încă se perindă pe străzile din Cairo, iar orașul este considerat o „mecca a maidanezelor”. Poate veți da de ele și când veți vizita Giza, unde felinele se duc să-și viziteze fratele mai mare, Sfinxul.
Istanbul, Turcia
Aproape că rămăsesem fără motive pentru a mai recomanda Turcia și capitala ei culturală și turistică, Istanbulul. Dar atunci când crezi că orașul nu te mai poate surprinde cu nimic, iată cum o droaie de pisici te întâmpină la un colț de stradă, gata să te cucerească cu afecțiunea lor.
Chiar dacă Turcia este o țară seculară, tradiția islamică respectă pisicile. De aceea, localnicii continuă să le îngrijească, în timp ce ele nu se mai satură de atenția primită de turiști.
Bonus: Tashirojima, Japonia
Nu puteam să încheiem lista noastră fără a menționa insula Tashirojima din vestul Japoniei. Deși are aproximativ 100 de locuitori, aceștia cred că îngrijirea pisicilor poate aduce noroc și bunăstare. De aceea, populația felină a depășit cu mult populația umană. În mod implicit, nu există niciun câine pe Tashirojima.
Voi ce pisici ați mai întâlnit prin peripețiile voastre? Nu uitați să ne lăsați impresii sau chiar poze.