Sus

Astazi calatorim pentru a vedea cu ochii nostri ceea ce deja stim de la prieteni, din filme sau reportaje. Pe vremuri, cei mai aventurosi calatoreau pentru a descoperi noi si noi colturi de lume. Vom vorbi astazi despre doi dintre cei mai cunoscuti calatori ai tuturor timpurilor, care cu siguranta merita sa ne amintim de ei.

Cristofor Columb

History_Ask_History_Did_Columbus_Really_Discover_America_SF_still_624x352

Pe cat de cunoscut, pe atat de controversat, un lucru este sigur: Columb a deschis drumul pentru explorarea Americilor. Controversa vine nu din faptul ca ar fi ajuns sau nu primul in America, ci pentru consecintele acestui fapt: obiceiuri europene, inlaturarea fortata a bastinasilor de pe pamanturile care le apartineau, boli carora acestia nu erau pregatiti sa le faca fata.

Un lucru este cert, dincolo de orice dezbateri: cele patru calatorii peste Oceanul Atlantic au schimbat  complet cursul istoriei, iar o lume fara descoperirile sale ar fi fost de neimaginat.

Ibn Battuta

image1320349314-2655-PlaceID-0_s660x390

In seocul al XIV-lea, marocanul de 21 de ani a pornit in pelerinaj la Meca si a revenit 20 de ani mai tarziu. A strabatut 3 continente, trecand prin mari orase precum Constantinopol, Bagdad, Ierusalim si Hangzhou, despre care a si scris in cartea sa, Rihla (Calatoria). Cand s-a intors acasa, vizitase deja 40 de tari (conform hartii pe care o avem in zilele noastre) si era unul dintre cei mai mari calatori ai acelor vremuri.

]]>