Plimbări relaxante, pauze interesante și o abundență de culori și arome naturale, care să-ți gâdile simțurile. Așa arată vacanța perfectă privită prin ochii oricărui gurmand. Pentru că da, gastronomia este unul dintre principalele moduri de a cunoaște destinația. De la
Le admiri, dar sunt aproape imposibil de vizitat. Deși internetul ne permite o conectare extrem de ușoară, iar opțiunile de călătorie sunt tot mai diversificate, este greu să-ți imaginezi că există destinații și atracții la care nu ai acces. De
Trusă de medicamente în vacanță? Cu toții avem una pentru situațiile de urgență. În timp ce își pregătesc bagajul, cei mai mulți turiști fac o listă cu lucrurile necesare. Iar cele mai comune elemente sunt articolele vestimentare, încărcătoarele de tabletă
Sezonul planurilor de vacanță a început, iar în topul alegerilor sunt circuitele cu autocarul. Deloc surprinzător ținând cont că în 7 zile străbați patru sau cinci destinații, descoperi numeroase atracții și schimbi impresii cu camarazii de drum, aproape la fel
În 2020 se poartă circuitele cu autocarul. Există zeci de variante, sute de trasee și mii de atracții pe care să le analizezi, străbați și pe care să le experimentezi. Iar unele dintre traseele care ne-au încântat pe noi au,
Vacanța perfectă constă în pregătirea în prealabil a detaliilor. Am învățat asta de-a lungul timpului, tocmai de aceea ne-am oprit astăzi la codurile vestimentare pe care trebuie să le respectăm în anumite destinații, chiar dacă suntem în vacanță. Aproape fiecare
Alegerea suvenirurilor pentru cei dragi nu-i niciodată ușoară. În piețe sunt zeci, poate sute, de produse, care mai de care mai atrăgătoare. Cum să alegi? Ei bine, informează-te pentru câteva momente asupra destinației pe care ai ales-o și cumpără ceva
Berbec aventuros? Fecioară călătoare? Gemeni curioși? Fie că ești de părere că astrologia occidentală este „just for fun” sau chiar o iei în serios, poate fi interesant să vezi ce spun planetele despre personalitatea ta. Și, în funcție de ea
E trecut de 10 dimineața și trecem frontiera în Croația. Suntem destul de relaxați. Nu este prima oară când străbatem traseul. Cu toate astea, de fiecare data este altfel. Nuanțele peisajelor se schimbă, atmosfera este diferită, iar entuziasmul se păstrează cu aceeași intensitate. Iar
În timp ce unii își aleg vacanțele pentru plajă sau schi, alții „vânează” case de celebrități, și nu orice categorie de case, ne referim la cele culturale. Artiști celebri din întreaga lume își expun lucrările la muzeele frecventate constant de