Al doilea fluviu al Europei dupa Volga si singurul care curge de la vest la est, Dunarea calatoreste 2860 km pe continent, de la izvoare din Muntii Padurea Neagra si pana la varsarea in Marea Neagra, strabatand zece tari si patru capitale – Belgrad, Budapesta, Bratislava si Viena.

Probabil cel mai spectaculos segment este cel al Defileului realizat de trecerea fluviului prin Muntii Carpati, respectiv 135 km din totalul de 1075 de metri pe care Dunarea isi serpuieste apele pe teritoriul Romaniei. Fluviul a starnit interes inca din antichitate, vestitul geograf Hecateu din Milet efectuand cercetari legate de Dunare si Marea Neagra. Granita naturala, Dunarea a reprezentat un obstacol in calea expansiunii romane, in debutul campaniei in Dacia, la ordinul imparatului Traian, Apolodor din Damasc a realizat o adevarata minune arhitectonica si tehnica, ridicand podul de la Drobeta, cu o lungime de 1135 de metri, o inaltime de 18 metri si o latime de 12 metri, care sa permita trecerea unei legiuni de cavalerie in mars, iar la capete au fost contruite porti monumentale expresie a puterii Imperiului Roman. Podul a fost distrus la retragerea trupelor romane, dar realizarea acestuia a fost studiata de-a lungul secolelor, chiar si astazi ultimul stalp al podului se inalta zvelt din apele Dunarii. Trecerea trupelor romane a fost consemnata pe malul sarbesc prin realizarea unei placi comemorative – Tabula Traiana cu dimensiuni impresionante 4×1.75 metri, o copie a acesteia se regaseste si pe teritoriul nostru. Daca traversarea Dunarii a devenit posibila atat de devreme, nu acelasi lucru il putem spune despre navigarea Dunarii, aceasta devenind posibila prin initiativa si efortul uneia dintre cele mai distincte si importante persoanje ale politicii maghiare – Istvan Szecenyi. Zona Cazanelor Dunarii fiind pana la el, una extrem de periculoasa, cu ape repezi, bancuri de nisip si maluri stancoase, inalte de pana la o suta de metri. Incepand cu anul 1830 Szechenyi a initiat constructia unei linii de navigatie si a a unei statii de remorcare, iar din anul 1890 au inceput lucrarile de reglementare a cursului Dunarii, fiind finalizate cu intarziere, in anul 1898, la inaugurare fiind prezenti imparatul Frantz Joseph al Austriei, regele Carol I al Romaniei si Alexandru I al Serbiei. Proiectul grandios a necesitat cheltuieli enorme din partea statului maghiar, estimate la 20 milioane de florini si o cantitate extraordinara de munca.

Dunarea si-a schimbat adesea directia, determinand aparitia unor ostroave, precum Ada Kaleh, Simian, Corbul, Banul si Ostrovul Mare, parte dintre ele disparand in perioada urmatorului mare proiect care a schimbat fata Dunarii, este vorba de aceasta data de o colaborare romano iugoslava, inceputa in anul 1964 si finalizata in 1972 prin ridicarea barajului si a doua hidrocentrale, prin care valea Dunarii mai jos de Belgrad a fost transformata in lac de acumulare, iar nivelul apei in amonte ridicandu-se cu peste 35 de metri. Victime ale acestor realizari au fost vechea Orsova, insula Ada Kaleh si cel putin alte 5 sate, peste 17.000 de persoane fiind evacuate si relocate.

Dincolo de transformarile prin care a trecut cursul Dunarii zona Cazanelor ramane una de important interes turistic, atat prin peisajele spectaculoase pe care le ofera, dar si prin importanta biodiversitatii prezente in zona, Parcul National Portile de Fier ocupand o suprafata impresionanta de peste 116.000 hectare. Infiltrarea apei in terenul calcaros a sculptat frumoase opere naturale – Pestera Chindiei cu o lungime de 15 metri si frumoase picturi rupestre, Gaura cu Musca 254 de metri si Gura Pancovei sau Pestera Liliecilor cu o lungime de 1666 de metri si o diferenta de nivel de 65 de metri. Minunile sapate de natura au fost completate de cele realizate de mana omului, monumentului Tabula Traiana, I s-a adaugat o placa comemorativa dedicata lui Istvan Szechenyi, dar si de chipul lui Decebal, imortalizat in stanca, cu dimensiuni impresionante, 55 de metri inaltime si 25 latime.

Defileul Dunarii este si un rezumat al evolutiei crestinismului in zona, fiind bogat in semne ale credintei stramosesti – troite, biserici si manastiri. Astazi ne vom concentra asupra a doua dintre lacasurile ridicate aici, primul avand in spate personalitatea cunoscutului ziarist Pamfil Seicaru. Acesta a luptat in timpul primului razboi mondial in zona Orsova, unde urmare a exploziei unui obuz a fost acoperit de pamant, alaturi de camaradul sau de arme Petre Gavanescu, in anul 1916. Fiind salvat intr-un mod providential a dorit sa multumeasca Divinitatii prin ridicarea unei manastiri in zona, dedicata eroilor neamului, asa cum este mentionat evenimentul in documentul notificat la Munchen in anul 1975. Pamfilie Seicaru este ctitor si la Monumentul Eroilor de la Marasesti si la alte 2 monumente inchinate eroilor cazuti pentru patrie, construite in Franta si Ucraina. Manastirea Sfanta Ana a fost ridicata 1936-1939 cand Seicaru era director al Ziarului Curentul si deputat in Parlamentul Romaniei. Sfintirea manastirii a intarziat din diverse motive, functionarea ei fiind intrerupta in anul 1945, cand regimul comunist o transforma in restaurant. In anul 1990 revine proprietarului de drept si isi reia destinatia initiala, fiind sfintita la 2.12.1990 de episcopul Damaschin Severineanu, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoti.

Un alt reper monastic e reprezentat de Mracuna – “Vechiul lacas”, manastirea Mraconia, aflata in golful cu acelasi nume. In anul 1967 cand a fost construita hidrocentrala Portile de Fier I, asezamantul a fost demolat, ruinele fiind inundate cu timpul de ape. In anul 1993 a fost pusa temelia unei biserici si in 1995 asezamantul a fost reinfiintat. Va invitam sa descoperim istoria acestor locuri in programele noastre ce includ aceasta minunata zona, incarcata de legende, locuri impresionante si peisaje spectaculoase.