Sus

Oficial, am intrat în sezonul de iarnă, iar munții ne așteaptă pentru distracția pe pârtii. Ce împachetăm, însă, pentru sejur? Am întocmit o listă cu articolele esențiale care ar trebui să existe în fiecare bagaj pentru schi. Nu de alta, dar siguranța, confortul și aspectul sunt importante în egală măsură, ar spune unii. Dacă te regăsești printre cei care și-au rezervat deja sejurul, felicitări! Punem pariu că ești gata să descoperi versanții și să cucerești munții acoperiți cu zăpadă. Mai întâi, hai să vedem ce articole vestimentare ți-ar trebui.

Iar în timp ce vara te limitezi și la șlapi, costum de baie și câteva rochițe, iarna ai nevoie de o garderobă mai „stufoasă”, care depășește mult nevoia de a te simți și a arăta bine. Deseori temperaturile sub-zero, zăpada și vânturile reci îți demonstrează că pe pârtie nu te îmbraci doar ca să îți fie cald, ci pentru a evita rănile și pentru a te putea mișca cu lejeritate! În mod ideal, hainele ar trebui să te ajute în păstrarea unei temperaturi corporale optime, să te ferească de umezeală și de frig. Fără alte detalii, iată lista noastră cu lucrurile pe care să le pui în bagaj! Practice și la modă.

1. Bluză termic

O bluză mulată pe piele, purtată ca bază – strat termic. Optează pentru una confortabilă, fabricată din amestecuri precum vâscoză, lână, poliester, elastan și căptușeală. În combinație cu echipamentul de schi, acest strat de bază îți va ține cald la temperaturile de aproximativ -8 până la -10 grade. Straturile de bază din poliester se usucă rapid, sunt ușoare și elimină umiditatea pielii, menținându-te tot timpul uscat.

2. Colanți termici de schi

La fel ca bluza termică, acești colanți sunt baza costumului de schi. Chiar dacă ai fi tentată să porți un simplu dres (sau jambiere), optează pentru colanți termici. În caz contrar, vei regreta decizia… cam în 20 de minute petrecute într-o plimbare pe munte, la -10 grade!

3. Șosete de schi

Pare că ne legăm de lucrurile mărunte dar, culmea, ele sunt cele mai importante! Datorită lor simți confortul pe pârtia de schi. Evită stratul de 2-3 perechi de șosete atletice! Acestea se vor uda și îți vor lăsa degetele să înghețe. Să vezi atunci durere! Optează pentru o pereche de șosete de schi din lână! Este cel mai potrivit și confortabil material.

4. Pantaloni de schi

O pereche de pantaloni de schi impermeabili îți vor acoperi cizmele, te vor încălzi și nu vor permite zăpezii să-ți intre în ghete. Cea mai importantă caracteristică tehnică a unei perechi de pantaloni de schi este impermeabilitatea sa. Datorită ei, pantalonul se păstrează uscat chiar dacă treci prin zone adânci cu zăpadă. Sau, poți opta pentru o salopetă, cu impermeabilizare de 10.000 mm sau mai mare. Unele modele au, de asemenea, o tehnologie fiabilă de impermeabilizare Gore-Tex.

5. Geaca de schi

Un costum de schi este confecționat dintr-o țesătură rezistentă la vânt și la apă și are o căptușeală inamovibilă din nylon, mătase, bumbac sau tafta. Este o binecuvântare pe pârtii. Jachetele bune de schi sunt echipate cu o mulțime de buzunare ascunse pentru a îți menține uscate toate obiectele de valoare. De exemplu: cardul de schi, telefonul sau aparatul de fotografiat. Fiecare buzunărel este gândit în amănunt.

6. Mănuși de schi

Ai nevoie de o pereche bună de mănuși impermeabile, cu suprafețe de prindere speciale. Nimic nu-i mai rău iarna decât mâinile umede și înghețate. Știi și tu cât de dureroase pot fi degetele expuse la temperaturi cu minus… Optează pentru mănuși de schi de calitate. Te vor ține ani, iar confortul este cea mai bună răsplată.

7. Ochelari de schi

Ochelarii de schi sunt o piesă importantă. Îți protejează ochii de zăpadă, vânt și razele UV dăunătoare. Este o  asiguri că vezi corespunzător traseele. În zilele senine, îi poți înlocui cu ochelari de soare. Ochelarii de schi au o bandă elastică fermă, care nu alunecă niciodată – iar dacă închiriezi o cască, ei pot fi atașați de aceasta, oferindu-ți protecție suplimentară.

8. Căciulă din lână cu protecție de urechi

Lâna este materialul din care bunicele noștri croșetau cele mai călduroase veșminte. De ce nu am profita de caracteristicile ei și pe pârtiile de schi? O căciulă din lână menține capul și urechile calde și adaugă un alt strat de protecție sub cască. Optează pentru o căciulă finuță, din lână subțire, fără moț, ca să îți stea casca bine. Mulți îți vor recomanda cagula, pentru că acoperă gâtul, capul și obrajii foarte bine. Acum, tu știi cu care te înțelegi mai bine.

Acestea sunt doar lucrurile necesare pentru sesiunile de schi. Înainte de a te apuca de împachetat, fă o listă cu fiecare articol necesar unei vacanțe (nu neapărat de schi), apoi include-le și pe cele mai sus. Vei avea un sejur la schi frumos.