Sus

Sănătatea este pe primul loc, iar în ultima perioadă, planurile de vacanță ne-au cam fost date peste cap. Ne facem tot mai multe griji privind destinația și perioada aleasă pentru petrecerea sejurului, mai cu seamă dacă sunt implicați și copiii. Evită stresul și izolarea și organizează-ți o vacanță sigură și frumoasă din toate punctele de vedere. Organizează-ți sejurul din timp, gândind la rece toate posibilitățile și bucurându-te de părțile bune ale destinației. Primul lucru ce o să vă ajute în evitarea stresului este pregătirea trusei medicale de călătorie. Mulți luăm medicamente cu noi în vacanță, însă nu de fiecare dată selectăm ceea ce trebuie. Și nimic nu poate strica mai repede o vacanță decât o boală sau o rană neașteptată. Așadar, înainte de a porni la drum, asigură-te că împachetezi un set mic de consumabile de urgență și medicamente în cazul în care se întâmplă neașteptatul.

Călătorii inteligente: ce să iei cu tine

Orice produs ar putea fi util atunci când ești în vacanță, dar poți restrânge lista în funcție de destinația aleasă și de planurile pe care le ai acolo. Dacă te duci într-o vacanță în România, Bulgaria sau Grecia, vei avea nevoie doar de elementele de bază – exceptând cazul în care te aventurezi pe trasee de munte mai sălbatice. Cremele de protecție solară, medicamente de stomac, antialergicele îți vor fi de folos pentru o astfel de vacanță. De asemenea, dacă vrei să fi precaut îți recomandăm să iei cu tine și dezinfectant pentru răni, paracetamol, o cremă pentru arsuri, comprese sterile și un produs de dezinfectat. Dacă optezi pentru o vacanță în destinații în care gastronomia nu este foarte asemănătoare cu a noastră, precum Turcia sau Egipt, pune în trusa medicală de vacanță un antidiareic, antiinflamatoare și seruri de rehidratare.

Dacă ai medicamente pe care le iei în mod regulat, asigură-te că le-ai pus în trusă. Uneori este dificil să găsești același tip de medicament într-o țară străină. El există cu siguranță, însă cel mai probabil sub o altă denumire. Dacă, însă, intenționezi să petreci o vacanță relaxantă pe plajă, atunci vei avea nevoie de mai puține provizii de urgență. Cu toții ar trebui să avem o trusă medicală care să ne încapă în bagaj, indiferent de destinație. De asemenea, întotdeauna este bine să ai la tine o copie a rețetelor obișnuite. Deși nevoile fiecăruia diferă, iată o listă de verificare a elementelor cu care doriți să începeți:

Medicamentele cu prescripție. Cele mai importante medicamente pe care să le iei cu tine sunt cele pe bază de rețetă. Astfel nu va trebui să îți faci griji cu privire la achiziționarea altora în cazul în care există întârzieri sau anulări de zbor. Discută cu medicul despre orice medicamente ai nevoie, specifice destinației. Dacă vrei să mergi în Africa, de exemplu, vei avea nevoie de o rețetă pentru medicamentul anti-malarie. De asemenea, medicul îți poate recomanda medicamente cu antibiotice, dacă ai un risc pentru anumite infecții bacteriene, precum cele care provoacă diaree.

Medicamentele obișnuite (decongestionante, antihistaminice, sirop de tuse, pastile pentru gât și calmante) este bine să le ai în geantă pentru a evita stresul „în caz de”. Util poate fi și termometrul digital. Împachetează un unguent antibacterian pentru orice tăietură ce poate apărea sau ia-ți o sticluță cu gel de aloe vera, benefic în cazul arsurilor solare.

Probleme stomacale. Este greu de anticipat cum reacționează organismul tău la diferite alimente. Ai putea să adaugi în trusa medicală câteva antiacide, un medicament laxativ și / sau anti-diareic + săruri de rehidratare orală. Consumul acestor săruri amestecate cu apă curată, îmbuteliată, poate ajuta la compensarea deshidratării cauzate de diareea severă.

Primul ajutor. În cazul unor lovituri, zgârieturi, accidentări, ia măsuri esențiale de urgență precum bandaje, tifon și bandă, picături pentru ochi și șervețele antiseptice. Dacă ai o vacanță mai activă, bandajul elastic poate fi util în cazul unei entorse neașteptate.

Mai bine sigur decat să îți pară rău!

Deși probabil nu vei folosi marea majoritate a produselor de urgență în timpul călătoriei, șansele sunt ca cel puțin un articol sau două să îți fie utile. Și pentru asta, oricât de minoră ar fi problema, face să merite spațiul alocat trusei medicale de călătorie.