Sus

E vară! Vrei mare, vrei soare, plaje cu nisip fin și ape limpezi de bălăceală. Știm. Și noi le vrem pe toate, plus servicii all inclusive de calitate. Tocmai de aceea, astăzi ne pregătim vacanța în Kusadasi. Începem de la cele mai bune oferte (pe care le găsești aici), până la a face lista cu locurile pe care să le vizitezi. Pentru că, până la urmă, concediul nu înseamnă 100% relaxare, ci și explorare. Așadar, chiar dacă îți place mult să stai pe șezlong la soare, crede-ne, tot vei avea cel puțin un moment de plictiseală. Și, nu-i păcat? Ești în Kusadasi! Stațiunea cu zeci de atracții uimitoare, unde să te tot fotografiezi. Iată câteva dintre cele mai populare:

1. Insula Porumbelului (Güvercin Ada)

Lângă portul din Kusadasi se află o șosea lungă de 350 de metri, care te duce spre fermecătoarea insulă Pigeon (Insula Porumbelului). O insulă frumoasă, populară printre turiștii Turciei, unde poți vedea ruinele unei cetăți bizantine ce datează din secolul al XIII-lea. Zidurile impunătoare ale acesteia, care înfășoară parțial insula, sunt construcții ceva mai noi, fiind ridicate la începutul secolului al XIX-lea. Insula Porumbelului este una dintre principalele atracții ale unei vacanțe în Kusadasi. Vei găsi aici o cafenea minunată, unde să poposești în prag de seară, pentru a prinde apusul.

3. Ladies Beach (Kadinlar Denizi)

Sigur ai auzit de ea. Considerată una dintre cele mai populare plaje din Kusadasi, Ladie Beach se află la doar doi kilometri de oraș și este foarte bine amenajată. Găsești o mulțime de cafenele, o varietate de centre pentru sporturi nautice și multe șezlonguri pe care să relaxezi după bălăceală. Este destul de aglomerată, atât cu turiști, cât și cu familii de turci. Dacă vrei totuși un loc la plajă, foarte aproape de malul mării, mergi dis de dimineață. Dacă nu ești foarte pretențios și accepți și un șezlong ceva mai la distanță, atunci poți fi fără griji. Există loc pentru toată lumea.

4. Priene

Ruinele orașului elenistic Priene se află la aproximativ 40 de kilometri sud de Kusadasi. Și sunt extrem de fotogenice 😊 Impresionantul sit este probabil cel mai bine păstrat și cel mai clar exemplu al unui oraș clasic grecesc clasic construit oriunde în lume. Nu-i de mirare că, astăzi, Priene este unul dintre cele mai importante situri de vizitat din punct de vedere cultural. Vechiul oraș stă pe o pantă împădurită, între stâncile înalte ale acropolei sale și câmpia fertilă, aflată odinioară la sud de Golful Maeanderului. Este un loc plin de farmec, vechile ruine fiind stabilite într-o zonă cu peisaje de-a dreptul memorabile. Pentru asta, pentru atmosfera și istoria sa, Priene este o atracție importantă a Turciei. Opteaza pentru vizita acestui sit si vei avea parte de o călătorie frumoasă, mai ales dacă o combini cu Milet.

5. Milet

Ca și Priene, Milet este un alt mare oraș ce datează din perioada elenistică. Imposibil să nu fi auzit de el în timpul vacanței în Kusadasi. Mulți turiști vor să-l vadă, tocmai pentru istoria și spectaculozitatea rămășițelor lui. Ruinele sale sunt mai mult un amestec din diferite perioade, oferindu-ți astfel o atmosferă cu totul aparte față de restul atracțiilor istorice ale Turciei. Vizitează teatrul vast, cu cele 15.000 de locuri și vederi excelente de la nivelurile de top. Datează din epoca greacă, dar a fost reconstituit de romani. Deasupra teatrului se află rămășițele unor ziduri de cetate bizantină, iar la est poți vedea zidurile Templului lui Apollo. Băile de Faustina sunt și ele surprinzător de bine conservate. Le găsești la sud de Milet, pe lângă o caravanseră Seljuk și niște ruine greco-romane mai vechi. Există, de asemenea, un muzeu dedicat istoriei orașului Milet și a orașului Priene. Destul de interesant. Ca idee, Milet se află la aproximativ 62 de kilometri sud de Kusadasi.

6. Didyma

Didyma este un centru religios elenistic, care găzduiește legendarul Oracol din Didyma și cel de-al doilea cel mai mare templu al lumii antice. Încă mai poți vedea aici Templul lui Apollo cu coloanele sale înalte (odinioară 122 metri). Intră în topul celor mai bine conservate exemple de temple grecești din Turcia și îl găsești la aproximativ 77 de kilometri sud de Kusadasi.

7. Kirazli

Înconjurat de livezi și câmpuri acoperite cu viță de vie, satul Kirazli îți arată o cu totul altă Turcia. Îți oferă o senzație atemporală. Este locul perfect pentru o după-amiază de drumeție, pe alei căptușite de case tradiționale, care păstrează stilul vieții satului turcesc. Există câteva restaurante și cafenele minunate aici. Dacă ești gurmand din fire, mergi sâmbăta în Kirazli, unde se organizează piața agricolă, specializată în produse ecologice locale.

8. Peninsula Dilek

Peisaje superbe montane și priveliști pitorești de coastă. Peninsula Dilek face parte din Parcul Național, aflat la 26 de kilometri de Kusadasi. Există numeroase plaje frumoase cu ape line: plaja Aydinlik și plaja Karasu Köyü. Peștera lui Zeus (Zeus Magarasi) este și ea o atracție turistică populară în rezervație și oferă oportunități excelente pentru drumeții. Are o rețea de trasee forestiere uimitoare, perfecte pentru micile escapade din oraș.

Îmbinând astfel zilele de plajă cu excursiile de-o zi, vacanța în Kusadasi poate fi mult peste așteptările oricărui turist. Stațiunea îți oferă toate facilitățile pentru un sejur pur turistic, alături de posibilități numeroase de explorare a zonelor istorice și naturale cu care Turcia se mândrește în lume. Alege-ți și tu vacanța în Kusadasi.

0