Dresda – Florenta de pe Elba
Atestata documentar in anul 1206 Dresda are o istorie milenara, fiind locuita inca din Neolitic, depasind 7000 de ani de locuire neintrerupta. Aflat pe malurile fluviului Elba orasul Dresda este capitala landului federal Saxonia, cu o populatie de aproximativ 500.000 de persoane. Bombardat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, centrul orasului a fost distrus in proportie de 90%, fiind refacut cu eforturi sustinute, aproape supraomenesti, zona istorica a urbei fiind inclusa in patrimoniul UNESCO in anul 2004.
In anul 2005 urmare a unui referendum s-a luat decizia de a se ridica un nou pod peste Elba, constructia a durat 7 ani, a necesitat o investitie de 182 milioane de dolari si a avut un cost neasteptat – retragerea orasului de pe lista UNESCO! Decizia nu are precedent la nivel european si este a doua la nivel mondial, dupa excluderea din patrimoniul mondial a unei rezervatii zoologice din Oman, care si-a redus suprafata cu 90%. Dincolo de aceste eveniment nedorit care a adus in atentia agentiilor de stiri frumosul oras saxon, Dresda ramane un simbol al civilizatiei si artei, supravietuind secolelor ca un exemplu al geniului omenesc creator. Renascand de fiecare data, ca o adevarata pasare Phoenix din propria-i cenusa, orasul va asteapta sa ii descoperiti comorile.
Incepem aceasta vizita virtuala cu Biserica Maicii Domnului – un simbol al sperantei si renasterii. Reconstruit in principal cu ajutorul donatiilor, utilizand planurile originale din anul 1726, finalizat in anul 2005, in apropierea datei in care Dresda aniversa 800 de ani, dupa 11 ani de eforturi sustinute, implicand costuri de 180 de milioane de Euro, monumentul baroc este reprezentativ pentru cocheta capitala saxona, supranumita “Florenta de pe Elba”. Si ca o razbunare a istoriei, crucea de aur ridicata pe impresionanta cupola de piatra a fost conceputa de un britanic al carui tata a fost unul dintre pilotii participanti la cumplitele bombardamente ce au avut loc la inceputul anului 1945. In apropierea emblematicei Frauenkirche se afla Casa Landului ce adaposteste in prezent Muzeul de Istorie al Orasului. Construita 1770-1776 in stil clasic si distrusa si ea in cumplitele raiduri ale trupelor britanice si americane efectuate cu doar 12 saptamani inainte de capitularea neconditionata a Germaniei Naziste la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Tot in piata Neumarkt se afla fostele grajduri regale, cladirea fiind numita si Johaneum, in onoarea regelui Johan care a amenajat-o ca muzeu de istorie si sala a armelor. Distrusa in timpul bombardamentelor a fost refacuta in anul 1958 si de la aceasta data adaposteste Muzeul Transporturilor unde gasim o interesanta colectie, de la unele dintre primele trasuri, biciclete si tramvaie, pana la locomotive, dirijabile si avioane. De aici, in doar cateva minute ajungem la Terasa Bruhl, supranumita “Balconul Europei”, locul in care se afla unul dintre cele mai importante muzee ale orasului – Albertinum. In interior descoperim o colectie unica in Europa, ce expune piese si bijuteriii ce au apartinut principilor din casa de Saxa, organizata in patru sectiuni – renumitele figurine de la Dresda, obiecte din argint, coral si sidef, obiecte din chihlimbar, bronz, fildes si pietre semipretioase si sala bijuteriilor. La etajul cladirii Albertinum se afla o galerie de pictura si o impresionanta colectie de sculptura. Daca timpul nu ne permite o vizita muzeala, putem sa ne plimbam pe una dintre cele mai frumoase terase din Europa, sa ne bucuram de privelistea fermecatoare a Elbei si a Podului August, pentru a ne indrepta pasii spre Academia Regala de Arte Frumoase conceputa in stilul Neo Renasterii si construita la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Ultimul mare edificiu de pe terasa este Parlamentul, cladire distrusa si ea in anul 1945 si refacuta ulterior. O scara monumentala, ridicata in anul 1814 coboara spre Piata Palatului, aici se afla Palatul de resedinta al suveranilor saxoni si Biserica Catolica a Curtii, cu un interior somptuos, o clopolnita inalta de 83 de metri, un acoperis decorat cu 78 de statui de sfinti inalte de 3 metri si o cripta in care odihnesc urmasii lui August cel Puternic. Din Piata Palatului porneste cea mai cunoscuta opera realizata din portelan, o pictura lunga de 102 metri, in care este condensata istoria milenara a nobilei familii Wettin, cu ajutorul a 24.000 de placute de portelan sunt reprezentati calare, margrafi, printi si slujitori, alaturi de care apar osteni, slujitori si membrii ai curtii.
Cortegiul Printilor asa cum este numita una dintre cele mai cunoscute podoabe ale orasului, atrage numerosi turisti, care citesc inscriptiile si imortalizeaza siluetele personajelor imortalizate in portelan. Continuam periplul nostru virtual cu o alta piata faimoasa, inconjurata de minuni arhitecturale si dominata de Opera Semper, aflata in locul in care in anul 1548 Moritz de Saxa infiinta un teatru muzical. Prezenta cladire, realizata in stilul renasterii, a gazduit de-a-lungul istoriei sale nume celebre si reprezentatii legendare, Richard Wagner si-a dirijat operele pe scena prestigiosului teatru si premierele operelor lui Richard Strauss au reprezentat o adevarata sarbatoare pentru melomani. La sud de Opera se afla palatul Zwinger, el gazduieste vestita galerie a Vechilor Maestri ai alte cinci muzee – Muzeul de Istorie Naturala, Muzeul de Mineralogie si Geologie Muzeul Portelanurilor, Sala Armelor si Salonul de Matematica si Fizica. Cu 40 de muzee, cladiri unice, o istorie tumultoasa si o pozitie geografica de invidiat, Dresda reprezinta o adevarata comoara, pe care va invitam sa o descoperim impreuna, in circuitele europene marca Hello Holidays!