Sus

În fiecare an, la distanța de 40 de zile de la sărbătoarea Paștelui, se celebrează Înălțarea Domnului, denumită în popor și „Ispas”. Pentru credincioși, această sărbătoare are o însemnătate specială deoarece reprezintă momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a arătat „în trup” ucenicilor și maicii sale, după trădarea pe care a suferit-o, fiind răstignit pe cruce de către poporul său. Apoi, Mântuitorul s-a ridicat la cer de pe Muntele Măslinilor din Betania, în văzul tuturor credincioșilor din Ierusalim, propovăduind apostolilor despre întoarcerea sa.

Tradiții și obiceiuri

Începând cu această zi, creștinii din toata lumea se vor saluta cu „Hristos s-a înălțat” – „Adevărat s-a înălțat” pentru a marca însemnătatea și importanța pe care o are sărbătoarea pentru aceștia. Precum am menționat mai sus, Înălțarea Domnului are denumirea de Ispas, odată cu legenda ce spune că un cioban, aflat în împrejurimea evenimentului unic, se ascunde după pietre și este părtaș înălțării, mai apoi povestind întâmplarea tuturor semenilor săi.

Una dintre tradițiile de Înălțare presupune purtarea în jurul brâului a frunzelor de nuc, deoarece se povestește că Iisus ar fi purtat aceste frunze în timpul înălțării la cer. De asemenea, în unele părți ale țării, credincioșii se „bat” cu leuștean pentru a fi păziți de lucrurile rele și boli.

Precum și în ziua de Paște, de Înălțare, credincioșii vor vopsi ouăle roșii și le vor ciocni urând ” Hristos a Înălțat”! Potrivit credinței populare, cei ce se sting din viață în această zi, vor ajunge direct în rai, păcatele lor fiind iertate. De asemenea, în această zi, se vor pomeni sufletele adormite, împărțindu-se bucate delicioase și ouă roșii familiei.

O superstiție de ziua Înălțării presupune ca femeile să nu dea cu împrumut sare sau foc din casă, deoarece „casa va vuii, iar vacile nu vor mai da lapte”.

Care este tradiția voastră preferată? Realizați vreuna dintre ele de această sărbătoare?