Sus

Chiar dacă statul Israel există ca atare abia din anul 1948, pământurile sale rămân locuri sfinte pentru toți credincioșii unui singur Dumnezeu. De aceea, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, comunitățile evreiești din toată lumea au dorit să-și recapete ținutul promis lor de Yahweh încă de pe vremea lui Avraam. Chiar dacă nu e locul nostru să discutăm situația politică a zonei, asta nu înseamnă că nu putem vorbi despre frumusețea și importanța ei culturală.
Recordul de turiști a fost atins în 2013, când peste 3,5 milioane de oameni au vizitat Israelul. Astfel, turismul a devenit o sursă majoră de venit pentru israelieni, iar investițiile pentru păstrarea vestigiilor sunt din ce în ce mai mari. Noi vă vom prezenta punctele majore de interes pentru oricine vrea să facă un pelerinaj în Țara Sfântă.

Nazaret

Nazaret
Astăzi, Nazaretul este considerat „capitala arabă a Israelului”, majoritatea locuitorilor săi fiind cetățeni israelieni arabi. Însă, chiar și pentru islam, Iisus Hristos a fost un profet important. Cu atât mai mult, cei care îl consideră pe Iisus fiul lui Dumnezeu ar trebui să viziteze măcar o dată orașul în care Mesia a locuit și a făptuit atâtea minuni.
La fiecare pas putem găsi locuri care sărbătoresc evenimentele evangheliilor. Bazilica Bunei Vestiri este cea mai mare biserică catolică din Orientul Mijlociu. Aici, tradiția catolică marchează locul unde Fecioara Maria a primit vestea că îl va naște pe Fiul Domnului. Ortodocșii au alt punct de vedere, considerând locul Bunei Vestiri ca fiind Biserica Sfântului Gabriel. Nu știm cine are dreptate și prea puțin contează, atâta timp cât ambele sunt niște monumente impresionante care sărbătoresc același eveniment.

Betleem

Betleem
 
Chiar dacă se află în mult disputatele teritorii ale Cisiordaniei, turismul Betleemului este controlat încă de guvernul israelian. Cu toții ne gândim la acest oraș în preajma Crăciunului; sărbătoarea Nașterii Domnului ne duce inevitabil cu gândul la acea iesle mică și luminată, unde Iisus a fost adus pe lume, iar Trei Magi de la Răsărit au venit să-i aducă daruri și închinare.
În acel loc sfânt, astăzi se înalță Biserica Nașterii Domnului. Construită inițial de Sfântul Împărat Constantin în 329, aceasta a fost distrusă în mijlocul unor revolte, doar pentru a fi reconstruită de împăratul bizantin Iustinian în 565. Datorită importanței sale, ea este folosită atât de ortodocșii greci, cât și de apostolicii armeni, dar și de romano-catolici. Din biserică se poate coborî în Peștera Nașterii Domnului, considerat adevăratul loc al nașterii lui Iisus și marcat ca atare. Nu-i de mirare că lăcașul devine arhiplin în preajma Crăciunului, dar nici că toți credincioșii care ajung aici trăiesc o experiență religioasă intensă.

Ierusalim

Ierusalim
Capitala disputată a Israelului reprezintă experiența cea mai bogată a
pelerinajului nostru în Israel și cel mai ofertant oraș al țării din punctul de vedere al turismului cultural. Fiind unul dintre cele mai vechi orașe din lume, istoria sa densă îl face un loc sfânt pentru toate cele trei religii avraamice.
Cel mai important și impozant loc al Ierusalimului este Muntele Templului. Sub cupola aurită se află piatra pe care se spune că Avraam și-a oferit fiul, Isaac, drept safriciu lui Dumnezeu. Tot de aici, profetul Mohamed și-a început călătoria sa spre ceruri. De asemenea, în acest loc regele Solomon ar fi construit Primul Templu, cel care adăpostea Chivotul Legământului.
Cea mai cunoscută rămășiță a Templului este chiar Zidul Plângerii, cel mai sfânt loc al evreilor. Pentru creștini, punctul maxim al vizitei în Ierusalim îl reprezintă Biserica Sfântului Mormânt, locul unde, conform tradiției, trupul lui Iisus Hristos a fost depus, doar pentru a învia trei zile mai târziu. Biserica ce se înalță astăzi a fost construită abia în secolul al XI-lea, după ce prima biserică – ridicată într-un loc ales de Sfânta Împărăteasă Elena – fusese distrusă. Interiorul somptuos păstrează numeroase elemente bizantine și, la fel ca în cazul Bisericii Nașterii Domnului, mai multe ramuri ale creștinismului slujesc aici.
Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani sau Muntele Sion – care conține mormântul Regelui David, dar și locul în care Iisus a luat Cina cea de Taină – pot fi vizitate alături de multe alte monumente, muzee și ruine. Ierusalim este un oraș vast, labirintic, a cărui spiritualitate antică se resimte la fiecare pas.

Ierihon

Ierihon
Mai bătrân chiar decât Ierusalimul, Ierihonul apare timpuriu în Biblie ca unul dintre orașele asupra căreia armata lui Israel a avut una dintre marile ei victorii, prin dărâmarea miraculoasă a zidurilor cetății. Tot aici se află și Muntele Ispitelor lui Iisus, dar și locul unde Mântoitorul a fost scufundat în apele Iordanului de către Ioan Botezătorul. Mănăstirile sfinților Gherasim din Iordan sau Gheorghe Hozevitul pot fi și ele vizitate.
Aproape de Ierihon se mai află o minune, de data asta… una naturală. Marea Moartă este cunoscută în toată lumea pentru salinitatea ei ridicată care nu lasă niciun înotător să se scufunde, dar și pentru proprietățile ei terapeutice.
Marea Moarta
Încărcat de atâta istorie și fiind patria a numeroase locuri sfinte, țara lui Israel poate părea copleșitoare. Din orice punct de vedere priviți, vizitarea ei seamănă cu un pelerinaj, ale cărui scopuri sunt îmbogățirea cunoașterii, vindecarea spirituală și apropierea de divin și de toți oamenii sfinți care au pășit aici, cu mult înaintea noastră.