Lefkada: legende si sate pierdute in timp
Te-ai intrebat cum arata in realitate un taram de basm, atat de frumos, incat sa inspire cei mai mari poeti ai Greciei? Lefkada, insula din Marea Ionica, este raspunsul: stejarii acoperiti cu muschi se apleaca peste ape cristaline, padurile magice par locuite de zane si spiridusi, satele sunt construite pe varfuri de munte, iar stancile albe par sa plonjeze in ape de azur.
Cap Lefkada
Lefkada apare in numeroase capitole din mitologia greaca. Legenda spune ca poeta Sappho s-a aruncat de pe Cap Lefkada, respinsa fiind de marea sa iubire, Phaon. Zeita Afrodita si-a pus capat zilelor in acelasi mod dupa ce a aflat ca iubitul ei, Adonis, murise. Mai tarziu, romanii, imitand aceste mituri, sareau de pe stanca din Lefkada cand sufereau ca au fost tradati de cei iubiti.
Lefkada si Odiseea lui Homer
Se crede ca Lefkada este insula pe care Homer a descris-o drept Ithaca lui Ulise. Lefkada este singura insula legata de continent printr-un pod plutitor si, cum Homer spunea ca drumul catre Ithaca putea fi parcurs pe jos, localnicii si unii istorici considera ca Lefkada este locul cautat de Odiseu.
Satele din Lefkada
Dincolo de mostenirea mitologica, Lefkada isi incanta musafirii cu sate ce par incremenite in timp. Katouna, sat montan, este neatins de modernitatea comerciala si arhitecturala. Cu ziduri inalte de piatra, gradini uluitoare si vegetatie de culoarea smaraldului, o plimbare pe stradutele medievale pietruite este o incursiune in cel mai frumos basm.
Urmatorul pe lista satelor magice este Englouvi, sat stravechi aflat in inima muntelui, cunoscut pentru cultivarea unui anumit tip de linte, crescut numai in Lefkada si pentru casele din piatra care, pe vremuri, erau folosite drept locuinte de la ferma sau depozite de cereale.
In satul Karia iti poti face o idee despre traditiile Lefkadei in materie de arta. Aflat pe coasta muntelui, intr-o padure deasa, Karia este cunoscut pentru crearea stilului de brodat Karsaniko.
]]>