Edinburgh este al doilea cel mai vizitat oras din Regatul Unit dupa Londra, peste 4,5 milioane de turisti ajung aici anual, atrasi de cladirile istorice, povestile cu Harry Potter, legendele scotiene, cimpoaie, whisky, chilturi, muzee si vestitul festival de arta si cultura. Dincolo de atractiile celebre ale urbei astazi abordam un subiect mai putin cunoscut – podurile aflate in estuarul Forth.

Orasul Vechi a fost construit urmand promotoriul pe care se afla Castelul Edinburgh, iar Orasul Nou, ridicat un mileniu mai tarziu, se intinde pe 7 coline, amandoua fiind incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO in anul 1995. Legatura dintre ele si zona metropolitana foloseste o infrastructura extrem de dezvoltata, reprezentata de 3 poduri alaturate, ridicate in cea mai ingusta portiune a estuarului, numita “Trecatorile reginei” in anul 1129 de catre David I al Scotiei in amintirea mamei sale Regina Margareta. Primele lucrari au inceput in anul 1883 pentru realizarea podului metalic Forth, o capodopera inginereasca cu o lungime de 2.5 km, utilizata zilnic de peste 200 de trenuri care traverseaza estuarul. Proiectat de Sir John Fowler si Sir Benjamin Baker, podul a necesitat o investitie raportata la timpurile noastre, de 478 milioane de dolari si a fost realizat cu eforturile a 4600 de muncitori, dintre care 100 si-au pierdut viata pe perioada lucrarilor. Podul a utilizat 55000 de tone de otel si 8 milioane de nituri, dintre care ultimul nit a fost realizat din aur si batut personal de insusi Printul de Wales, cel care urma sa devina viitorul rege Eduard al VII-lea. Inaugurat in anul 1890, podul necesita importante fonduri destinate intretinerii si reparatiilor, costuri care au dus la nemultumiri din partea populatiei de-a-lungul timpului. Vopsirea podului necesita in trecut aproximativ 10 ani si exista o gluma urbana legata de dificultatea acestei sarcini, care abia finalizata necesita reluarea procedurii. Ultima vopsire a podului a fost realizata in anul 2011 si calitatea substantelor utilizate garanteaza pastrarea vopselei timp de 20 de ani. Imaginea podului apare pe bancnota de 20 de lire scotiene, iar aceasta importanta realizare inginereasca a fost introdusa pe lista patrimoniului mondial in anul 2015.

Lucrarile la cel de-al doilea pod, de aceasta data unul rutier, numit Fort Road au inceput in anul 1958 si au durat 8 ani, fiind inaugurat de regina Elisabeta a II a in anul 1964. Depasind impreuna cu viaductul adiacent 2.5 km era la acea vreme cel mai lung din lume, exceptand Statele Unite ale Americii. Cu toate ca stalpii se inalta la 150 de metri si sunt sustinuti de 49280 de km de cabluri, se deruleaza in prezent un program de investitii substantiale utilizat pentru cresterea rezistentei podului, raportata la provocarea unui trafic din ce in ce mai greu si mai aglomerat.

Cel mai mare proiect scotian de infrastructura – Queensferry Crossing a fost inaugurat in anul 2017, are o lungime de 2.7 km si a fost construit in 6 ani cu o investitie umana de 10 milioane ore munca. Cel de-al treilea pod are cei mai inalti stalpi din regatul Unit, echivalentul a 48 de autobuze londoneze puse unul peste altul si a costat peste un miliard de lire sterline. Selectat dintre cele 65 de proiecte prezentate, constructia a implicat participarea a peste 1700 de experti de pe 4 continente – America de Nord, Asia, Europa si Australia. Realizat cu 150.000 de tone de beton si cu cantitatea de otel necesara construirii a 200 de aeronave Boeing, podul insumeaza cateva recorduri mondiale. Mai multe detalii despre poduri puteti afla vizitand Muzeul Queensferry, aflat in sudul cartierului cu acelasi nume, de aici privelistea panoramica spre estuar si cele 3 poduri este cu adevarat incantatoare.