Despre bijuteria numita Thassos v-am mai povestit: despre ce puteti vizita in Thassos am vorbit aici, despre atmosfera pitoreasca din satele pierdute in timp aflati mai multe aici, iar recomandarile noastre pentru taverne cu preparate delicioase le gasiti aici.
A sosit momentul sa cunoastem si radacinile insulei, frumoasele sale povesti venite din timpuri stravechi.
De-a lungul istoriei, Thassos a purtat mai multe nume, printre care Aeria (briza racoroasa de vara), Aethria (cer senin) si Chrisia (aur). Abia mai tarziu a primit numele de Thassos, care a rezistat cel mai mult in timp. De unde vine acest nume? In buna traditie greceasca, exista o legenda care sa il explice.
Povestea spune ca Agenor, regele fenician, avea 5 copii: patru fii, printre care si Thassos, si o fiica frumoasa precum o zeita, cu numele Europa. Intr-o buna zi, Europa a mers cu prietenele ei sa culeaga flori intr-o poienita. Si, pentru ca frumusetea sa era stralucitoare, Zeus a vazut-o si si-a propus sa o rapeasca. Pentru a nu o speria, a luat infatisarea unui taur al carui par sclipea ca aurul, iar coarnele-i de aur erau incovoiate ca luna noua. Sub aceasta infatisare, Zeus a rapit-o pe Europa si a dus-o in Creta, unde a devenit sotia sa si au avut 3 fii de care avea sa aud intreaga lume: Minos, Rhadamanthys şi Sarpedon. Europa, stiind ca tatal sau nu era de acord, a stat ascunsa, departe de privirile acestuia.
Agenor, infuriat de fapta lui Zeus, si-a trimis fiii sa o caute pe Europa in lung si-n lat, poruncindu-le sa nu se intoarca fara ea. Thassos a cautat-o in nenumarate locuri, pana a ajuns in Tracia, unde a fost cucerit de clima minunata si de vegetatia luxurianta. Dandu-si seama ca nu va putea sa se intoarca la tatal sau, pentru ca nu o va gasi pe Europa, a renuntat la misiune si s-a stabilit pe insula care avea sa ii poarte numele.