Sus
italia

Înainte de a pleca într-o vacanță, ne place să aflăm cât mai multe informații interesante despre destinația pe care urmează să o vizităm. Așa că, nu am mai stat pe gânduri și am realizat o scurtă cercetare, în care am descoperit lucruri extraordinare despre încântătoarea Italie.

Dacă plănuiești să mergi în Italia anul acesta, iată câteva curiozități despre această țară uimitoare.
1. Unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Roma este Fontana di Trevi, una dintre cele mai faimoase fântâni din lume. În jur de 3000 euro în monede sunt aruncate zilnic în fântănă de către turiști, iar banii sunt donați către organizații caritabile.

Fontana di Trevi

Fontana di Trevi

2. În Italia se găsesc trei vulcani activi: Etna, Vesuvius și Stromboli.
3. Primul termometru a fost făcut în 1612 de către un italian, inventatorul Santorio Santorio. Și pizza a fost inventată tot în Italia, mai exact în Napoli, prin 1860. Alte invenții ale italienilor includ ochelarii, conul de înghețată și reactorul nuclear.
4. Italia este cel mai mare exportator de vin din întreaga lume.
5. Italia are cel mai mare număr de situri culturale recunoscute de patrimoniul mondial UNESCO (mai mult de 40).
6. În trecut, italienii erau cunoscuți pentru familiile numeroase, însă în prezent Italia are cea mai mică rată a natalității din Europa.

Muzeul Național Roman din Roma

7. În Italia poți vizita peste 3000 de muzee! Este o destinație de vacanță ideală pentru iubitorii de artă și cultură.
8. Italia este casa unora dintre cei mai importanți compozitori din lume, incluzând Vivaldi, Verdi, Rossini și Puccini.
9. Italienii au fost creatori diferitelor tipuri de brânză, precum: mozzarella, ricotta, gorgonzola, provolone și parmezan.
10. Vatican este cea mai mică țară din lume și este condusă de Papa. Muzeele Vaticanuului conțin unele dintre cele mai mari colecții de artă din întreaga lume și merită vizitate măcar o dată în viață.

tavanul Capelei Sixtine


Citește și: Top 10 curiozități despre Belgia

Sursă foto: Pixabay