Sus

Aparuta inca de pe vremea triburilor tracice, Martisorul este o traditie care se pastreaza inca si in zilele noastre, fiind intalnita si in cultura bulgara, albaneza sau macedoneana.
Este uimitor faptul ca si-a pastrat inca numele in original: „martisor” in romana, „martenitsa” in bulgara, „martu” in aromana,  „martinca” in macedoneana, „martis / martia” in greaca, iar forma si esenta au ramas neschimbate: un obiect confectionat din doua fire: alb si rosu.
In traditia bulgara, Baba Marta ca si Baba Dochia reprezinta simbolul venirii primaverii.
Conform obiceiului, la sfarsitul lunii februarie, bulgarii fac curatenie generala in case, intrucat Baba Marta nu viziteaza decat casele ingrijite. Batranii nu trebuie sa iasa prea devreme din casa, pentru ca Baba Marta doreste sa intalneasca doar femei sau fete tinere. In ultima zi a lunii februarie, copiii din mediul rural aprind un foc cat mai mare. Ei se aduna in jurul focului, rostind diferite strigaturi: „Baba Marta, eu te incalzesc pe tine azi, iar tu sa ma incalzesti pe mine maine!”  Atunci cand focul se stinge, ei trebuie sa sara peste el. Se spune ca focul trebuie sa arda cat mai mult si cat mai sus ca s-o incalzeasca pe Baba Marta. Aceasta este o batrana neputincioasa, avand mereu la ea un drug de fier in care se sprijina. Bulgarii considera ca temperamentul batranei este destul de instabil: atunci cand Marta zambeste, Soarele straluceste pe cer, iar atunci cand este suparata pe cineva, vremea urata isi face simtita prezenta.
Despre cei care poarta „martenita” tot timpul anului se crede ca vor fi mereu protejati: „Daca nu porti Martisor, Baba Marta va aduce spiritele rele in casa ta”.
Bulgarii poarta in general martisorul la mana, acesta fiind purtat si de barbati. Atunci cand purtatorul vede o barza sau o randunica, atarna martisorul in primul copac inflorit care ii iese in cale. O alta traditie este sa ascunzi martisorul sub o piatra, iar a doua zi sa il verifici. In functie de ce „creatura” se va afla in apropierea pietrei, noul an va fi unul de succes sau de ghinion: o larva sau un vierme semnifica sanatate si succes, o furnica reprezinta succesul, dar cu foarte multa munca, iar paianjenul este aducatorul de necazuri.
In prag de Martisor, te invitam sau petreci #ozicatovacanta la Veliko Tarnovo!